Fulgii se Transforma


In prima zi a intoarcerii, fulgii nu erau razleti, se adunau mai multi la un loc, de parca s-ar fi pregatit sa mearga in echipa sa sustina un meci în semifinale, iar pentru ceea ce aveau de arătat nu ajungea puterea unuia singur. Am cules un petec de nea si odata cu el mana mea a simtit ca rupe un sir lung de vorbe de neinteles. Altadata as fi vrut cleveteala lor sa nu inceteze, eram din afara dar ma simteam dinlauntru, era ca atunci cand privesti de pe margine o hora fiindca nu-i cunosti pasii, dar ii simti ritmul, simti partasia cu rostul ei, îi simti respiratia si intri, pasii pe care nu i-ai priceput la inceput, dupa cateva rotiri incepi sa-i pricepi fiindca simteai deja cand ii erai exterior, ce-i poarta, altfel n-ai fi intrat, nu? In hora, cand ii cuprinzi rostul si ea te cuprinde pe tine si nu te mai distingi, nu mai exista o persoana cu “ale sale” care danseaza, care joaca. Exista doar hora si bucuria de a juca. Sincronicitatea voita a pasilor transfera individualitatea de la persoana la simbol si impreuna cu el, transfigurata de la una la alta. Atunci fiecare dintre cei prinsi in hora devin simbol. Un cerc cu un punct in mijloc, care pare unul singur si fix dar in realitate, prin intermediul lui fiecare punct de pe cerc e viu si creator in propria-i miscare, creator de cerc, care-l reprezinta, o hora care-l reprezinta intr-un anume fel, pe fiecare. Hora ca simbol al bucuriei. Iar cand hora inceteaza, tu pleci, dar simbolul ei un timp nu incetezi sa-l porti cu tine fiindca el ti-a dat, si tu l-ai regenerat, iar cu tine, fiecare in celalalt.