Aceasta raceala teribila ma incita sa citesc numai porcarii naziste dezgustatoare si sa ascult Coil. Tocmai am terminat Jurnalul Portughez (1941-1945) al lui Mircea Eliade, din care mi-am scos o tona de citate absolut scandaloase. Iata cateva. Din nou ma domina sentimentul zadarniciei oricarui efort. Adevarul este ca nu are absolut niciun rost sa incerc o realizare a mea in cultura. Stiu prea bine ca traiesc sfarsitul unui ciclu istoric si ca nu ma voi putea incadra in haosul paradiziac care va urma. De altfel nici nu mi s-ar ingadui. Lumea noua anglo-sovietica nu va accepta in sanul ei oameni ca mine. Buletinul stirilor interne de asta-seara pe care-l ascult la Radio Romania anunta noi epurari, si profesori si culturali care au militat pentru fascism, hitlerism, idei de dreapta, etc. Sper ca ma numar si eu printre ei. Daca as fi fost in tara, cel mai probabil as fi fost arestat. Si cat regret ca n-am fost!
Pe de o parte, pentru ca as fi putut spera o moarte mai apropiata, si poate in chinuri, ceea ce m-ar fi apropiat de Nina. Pe de alta parte pt ca o asemenea arestare si eventual asasinat mi-ar fi incheiat biografia de scriitor roman intr-un chip glorios. Am vazut fotografiile din piata Loreto din Milano. Profilul lui Mussolini langa cel al amantei cu care a fost impuscat. Si apoi l-am vazut pe duce spanzurat de picioare. Ultima farama de stima pentru poporul italian a disparut. Neam de slugi, de tradatori si de pesti. Au defilat pe langa cadavrul lui Mussolini 5000 de muncitori din Milano si fiecare dintre ei si-a marturisit sentimentele antifasciste lovind cu piciorul in curul ducelui. Evident, au avut acest curaj pt ca loveau un cadavru. Ce-au facut muncitorii antifascisti din Milano timp de peste 20 de ani? Cate comploturi, cate insurectii?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu